
Investitorul Vasile Tofan a transmis un mesaj public, după ce a refuzat propunerea de a ocupa funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Într-o postare pe Facebook, Tofan a menționat că ar fi fost "un enorm privilegiu să-şi servească țara în serviciul public", dar a subliniat că nu ar fi încredințat viitorul Moldovei unui lider care "ar abandona peste noapte 22 de companii și o echipă de peste 51.000 de angajați, fără o tranziție minimă."
În același mesaj, Tofan şi-a exprimat susținerea sa pentru candidatul propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS),Alexandru Munteanu. Potrivit lui Tofan, Munteanu are "experiența profesională, integritatea, energia și înțelepciunea de viață necesare pentru a fi un prim-ministru remarcabil":
"Nu are de demonstrat nimănui nimic, nu trebuie să se gândească la următorul pas în carieră și are confortul financiar deplin pentru a se putea concentra pe prioritatea numărul unu – construirea unei economii competitive, chiar cu riscul de a fi nepopular, pentru că reformele necesare o cer. Am încrederea că va avea curajul să spună lucrurilor pe nume și să abordeze frontal marile provocări: demografie, forță de muncă, acces la capital, reglementare, reformă administrativă, educație, energie, stres climatic – lista este lungă", a adăugat Tofan.
El a subliniat că va încerca să sprijine Guvernul, dar a făcut apel ca societatea să ofere susținere noii echipe. De asemena, Tofan a amintit și colaborarea sa cu Munteanu în proiecte industriale majore, inclusiv dezvoltarea Glass Container Company (GCC) – una dintre cele mai moderne fabrici de sticlă din Europa Centrală și de Est:
"Alexandru a fost campionul acestui proiect, depășind crizele rusești din 1998, embargoul din 2006 și criza financiară din 2008. În 2012, am preluat ștafeta și, în pofida altor crize, am adus GCC la performanțe record, atrăgând atenția unui investitor strategic – Vetropack – în 2020. Investiția rămâne una dintre cele mai importante din Moldova după 1991, consolidând unul dintre cei mai mari producători industriali, angajatori și exportatori ai țării", a scris Tofan.
În final, Vasile Tofan a menţionat că are încredere că, în calitate de premier, Alexandru Munteanu va continua să construiască, să atragă capital și să promoveze exporturile, însă va avea nevoie de sprijinul societății și al comunității de afaceri.
Amintim că președintele PAS, Igor Grosu, a confirmat că Alexandru Munteanu, stabilit de peste 20 de ani în Ucraina, este propus pentru funcția de prim-ministru. PAS va aștepta validarea alegerilor parlamentare de către Curtea Constituțională și convocarea ședinței parlamentului de către președintele Maia Sandu, după care candidatura lui Munteanu va fi înaintată oficial. Anunţul a fost făcut după ce, în data de 13 octombrie, Dorin Recean a declarat că nu își dorește un nou mandat de prim-ministru și se retrage din viața politică, revenind în mediul privat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ