
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) confirmă că Veaceslav și Cristina Moșin, fondatorii Alternativa Clinic, au fost învinuiți într-un dosar penal deschis în 2024. Statutul acestora a fost schimbat din bănuiți în învinuiți în urma perchezițiilor efectuate la clinică și la domiciliile celor doi, măsuri procesual-penale în cadrul cărora au fost ridicate documente relevante și sume importante de bani, scrie Telegraph.md.
"Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) investighează fondatorul și administratorul unei clinici din Chișinău, care activează fără autorizație emisă de Ministerul Sănătății, în domeniul pentru care este investigată. Urmare a dosarului penal pornit de procurorii PCCOCS în 2024, joi au fost desfășurate percheziții la clinică și domiciliul bănuiților. De acolo, oamenii legii au ridicat mai multe obiecte și informații importante cauzei penale, precum și mijloace bănești. Cercetarea penală desfășurată de procurorii PCCOCS continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii", este scris în comunicatul publicat în data de 6 martie 2025 despre Alternativa Clinic.
Acuzațiile formulate împotriva Alternativa Clinic
Alternativa Clinic este suspectată de desfășurarea unor activități medicale fără autorizațiile legale necesare, în special în domeniul fertilizării in vitro (FIV). Conform legislației în vigoare, orice instituție care oferă servicii de reproducere asistată trebuie să obțină o autorizație specială emisă de Ministerul Sănătății, la propunerea Agenției de Transplant. Această obligație este în vigoare din 2023, însă Alternativa Clinic nu o deține și, printr-un comunicat de presă, a admis lipsa acestei autorizații.
Celelalte clinici funcționează în baza acreditărilor vechi până la expirarea acestora, după care sunt obligate să obțină autorizația menționată anterior.
Anul trecut, investigațiile publice au scos la iveală că Alternativa Clinic a încheiat contracte cu instituții publice, inclusiv cu Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM),în valoare de aproximativ 1,58 milioane de lei, pentru furnizarea unor servicii pentru care nu avea autorizația necesară.
Controverse privind sediul și condițiile de funcționare
Alternativa Clinic își desfășoară activitatea într-un imobil care anterior a funcționat ca restaurant, fără a fi adaptat corespunzător pentru desfășurarea actului medical. Această situație ridică întrebări cu privire la respectarea normelor sanitare și de siguranță. De asemenea, există informații potrivit cărora anumite spații din clinică sunt utilizate și ca depozite (rezerve de oxigen în zonele de proceduri medicale),ceea ce contravine normelor impuse unităților medicale.
De cealaltă parte, Veaceslav Moşin susţine că Veaceslav Moșin clinica este ţinta unei campanii de dezinformare și denigrare "extrem de bine orchestrate", care vizează atât familia acestuia, cât și tânărul colectiv de la Alternativa Clinic:
"Suntem incomozi, fiindcă am expus scheme criminale ale unor foști parteneri, menite să distrugă o companie cândva prosperă și să o aducă pe marginea falimentului. În plus, s-a profitat în mod murdar de un vid legislativ privind autorizarea clinicilor FIV, iar opinia publică a fost deliberat indusă în eroare. Țintele lor sunt clare: să-mi știrbească reputația pe care mi-am construit-o în peste 40 de ani de activitate și să distrugă Alternativa Clinic, devenită acum un concurent redutabil datorită rezultatelor remarcabile obținute în tratarea celor mai complexe cazuri de infertilitate", a declarat Moşin într-un interviu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ