
Politicienii de la Chișinău trebuie să se pună la masa de discuții, nu să se lupte între ei dacă își doresc ca Moldova să ajungă în Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de Victor Ponta în cadrul unui interviu pentru IPN.
"România a intrat în Uniunea Europeană pentru că la un moment dat liderii politici, toți, a fost un Pact la Snagov celebru, au zis: Domnule, nu ne batem între noi pe această temă. Eu văd la Chișinău că bătălia politică este. Cine e la guvernare e foarte bun și pro-european, toți ceilalți sunt anti-europeni. Asta e o minciună, e o minciună și în România", menționează Victor Ponta, candidat independent pentru fotoliul de la Cotroceni.
În acest moment e cel mai important pentru Republica Moldova să fie parte a Uniunii Europene, iar România va fi mereu susținătorul fidel al acestui proces, susține Ponta.
"Altfel calea cea mai sigură și mai rapidă e unirea cu România. Ca să nu fie denaturate vorbele, nu cu forța. Nu vine România cu armata să ia Moldova, ci doar prin referendum în ambele țări. Eu în România aș vrea să avem un asemenea referendum și sunt convins că majoritatea românilor ar vota pentru. Mai departe, în Moldova decid cetățenii de aici", a punctat fostul premier roman.
Guvernul de la Chișinău trebuie să lase politica și declarațiile fără conținut, mai susține Ponta. E nevoie de mai multe lucruri concrete care țin de compatibilizarea, în primul rând, a nivelului de trai.
"Cred că România ajută foarte mult, dar mai puțină ideologie o să vă facă să ajungeți mai repede în Uniunea Europeană. Prea multă ideologie și prea multă, cum să spun, bătălie politică o să vă încetinească drumul spre Uniunea Europeană", a declarat Victor Ponta.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ