Victoria Sanduţa a anunţat că părăseşte partidul CUB. Motivul

23 ianuarie 2025, 11:37
Screenshot_1

Fostul magistrat, Victoria Sanduţa a anunţat că părăseşte partidul Coaliţia pentru Unitate şi Bunăstare (CUB),la care a aderat în data de 15 decembrie.  Anunţul a fost făcut pe pagina sa de Facebook, iar potrivit acesteia, motivul ar fi divergenţele "fundamentale de viziuni cu privire la modul de organizare și dezvoltare a partidului pe viitor".

"În doar o lună de activitate, am avut ocazia să cunosc oameni valoroși și să învăț lecții importante. Pentru toate acestea, sunt profund recunoscătoare. Totuși, am realizat că unele compromisuri, oricât de bine intenționate, pot duce la pierderea identității, valorilor și a personalității proprii. Cred că integritatea unui lider politic se măsoară nu doar prin victorii, ci mai ales prin curajul de a recunoaște atunci când a greșit și prin hotărârea de a corecta direcția.
Sunt convinsă că aceasta este ceea ce așteptăm cu toții de la cei care își asumă să fie lideri: sinceritate, responsabilitate și o permanentă dorință de a învăța și de a evolua. De aceea, această decizie reprezintă, pentru mine, un nou început.
În continuare, voi rămâne o persoană publică și voi pleda, cu toată convingerea, pentru democrație, stat de drept și bunăstare economică. Îmi doresc să contribui în continuare la dezvoltarea țării noastre, indiferent de forma pe care o va lua această implicare. Nu știu ce îmi rezervă viitorul în politică, dar un lucru vă pot promite: valorile și principiile mele vor rămâne neclintite, oriunde mă voi afla", se arată în mesajul Victoriei Sanduţa.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo