
Ninsoarea a acoperit pe neașteptate mai multe regiuni din Arabia Saudită și Qatar, în timp ce în Dubai, străzile sunt acoperite de ape după ploile abundente și furtunile care afectează Emiratele Arabe Unite. Autoritățile le cer locuitorilor să rămână în case și să evite zonele inundate. Emirates și Fly Dubai au anulat sau reprogramat mai multe zboruri. În Abu Dhabi au fost suspendate toate evenimentele programate. Un tânăr a murit după ce un zid s-a prăbușit în timpul ploilor torențiale, notează Antena 3 CNN.
Centrul Național de Meteorologie (NCM) avertizează că ploaia și furtunile vor continua și vor fi însoțite de grindină, vânt puternic.
În Dubai, parcul de distracții Global Village a anunțat că funcționează în regim normal, după ce a fost închis temporar joi din cauza ploii abundente. Atracția se redeschide vineri după-amiază, și a recomandat vizitatorilor să urmărească actualizările oficiale înainte de a pleca la drum.
Autoritatea pentru Drumuri și Transport (RTA) a informat că serviciile de feribot între Dubai și Sharjah sunt suspendate temporar, iar pasagerii sunt sfătuiți să verifice comunicările oficiale și să caute rute alternative.
În Ras Al Khaimah, obiectivele turistice de pe Jebel Jais au rămas închise din cauza vremii instabile: Jais Flight și Jais Sky Tour ar urma să se redeschidă sâmbătă, 20 decembrie.
Mai multe străzi din Dubai sunt acoperite de ape, iar echipajele de poliție sunt mobilizate permanent pentru dirijarea traficului și menținerea siguranței publice.
Ninsoarea a acoperit pe neașteptate mai multe regiuni din Arabia Saudită și Qatar miercuri și joi, iar vremea rece și ploile abundente au afectat mai multe orașe, a scris joi Khaleej Times.
Meteorologii spun că fenomenele meteo neașteptate se vor intensifica. Khaleej Times a relatat că zone întinse din Qatar au fost deja acoperite de zăpadă.
În Arabia Saudită, a nins și a plouat în Trojena, o destinație montană pentru drumeții și schi aflată la 2.600 de metri, potrivit Arab News.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











