
O femeie în vârstă de 55 de ani a fost transportată la spital pentru investigații medicale, după ce a fost implicată într-un accident rutier produs în sectorul Rîșcani al Capitalei în această după-amiază.
Potrivit informațiilor preliminare, un autoturism Ford, condus de un bărbat de 60 de ani, în care femeia era pasageră, a intrat în coliziune cu un alt Ford, condus de un tânăr de 20 de ani, în timp ce efectua manevra de virare la stânga. În urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat.
Ambele mașini au fost avariate considerabil, iar poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte ale accidentului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ