
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a distrus un lot de 10.720 kg de margarină după ce analizele au arătat că acesta conținea niveluri prea mari de 3-MCPD și esterii săi, substanțe care se formează în timpul rafinării uleiurilor și grăsimilor vegetale la temperaturi ridicate. Valorile înregistrate depășeau de aproape trei ori limita admisă de lege.
Ca urmare a acțiunilor inspectorilor ANSA, lotul de margarină neconform a fost plasat sub reținere oficială și ulterior prelucrat la o fabrică de procesare a uleiurilor uzate, sub supravegherea directă a inspectorilor. Procedura a modificat proprietățile produsului, astfel încât acesta să nu mai poată fi utilizat în scop alimentar.
Specialiștii ANSA menționează că 3-MCPD și esterii săi cu acizi grași sunt contaminanți de proces care se formează, în principal, în timpul rafinării uleiurilor și grăsimilor vegetale la temperaturi ridicate. Produsele care depășesc limitele maxime ale acestor contaminanți, precum grăsimile vegetale și margarina, nu pot fi utilizate ca ingrediente alimentare și este interzisă amestecarea cu alte uleiuri care respectă normele legale.
ANSA subliniază că operatorii economici pot utiliza grăsimi vegetale doar dacă acestea respectă limitele maxime de contaminanți impuse de legislația alimentară. Agenția prelevează anual peste 10.000 de probe în cadrul programelor de monitorizare și supraveghere a siguranței alimentelor, pentru prevenirea oricărei probleme de siguranță alimentară. În cazul depistării produselor neconforme, ANSA inițiază controale inopinate și aplică toate măsurile necesare pentru a preveni introducerea pe piață a produselor care prezintă risc pentru sănătatea consumatorilor.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











