Mai mulți cetățeni au blocat astăzi circulația rutieră pe bulevardul Dacia din Capitală, în semn de protest față de vizita în țara noastră a secretarului de stat american Antony Blinken. Ei au vrut să nu-i permită coloanei oficiale să treacă pe această arteră dinspre aeroport.
Pentru a debloca circulația, mai multe echipaje ale poliției au intervenit și i-au reținut pe organizatorii acțiunii de protest, inclusiv Mihail Vlah, consilierul bașcanului Evghenia Guțul.
Poliția a difuzat un comunicat, în care anunță că persoanele care au protestat la ”Porțile orașului” aparțin organizației “Șor” și au venit preponderent din UTA Găgăuzia. ”Aceștia au ignorat în mod abuziv decizia Primăriei Chișinău și cerințele Poliției de a nu bloca partea carosabilă, motiv pentru care organizatorii au fost conduși la Inspectoratul de Poliție pentru documentare”, se mai arată în comunicat.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ