Preşedintele american Joe Biden a explicat că a renunţat să candideze pentru un al doilea mandat deoarece trebuie să unească Partidul Democrat înainte de alegerile prezidenţiale.
”În ultimele săptămâni mi-a devenit clar că trebuie să-mi unesc partidul în această acţiune crucială”, a spus el într-un discurs solemn rostit miercuri seara, adăugând că a venit timpul ”pentru voci noi (...) voci mai tinere”. Biden a apreciat că America este mai puternică decât orice tiran.
”America este o idee, o idee mai puternică decât orice armată, mai vastă decât orice ocean, mai puternică decât orice dictator sau tiran”, a spus el.
Joe Biden a salutat-o pe vicepreşedintele Kamala Harris, favorita democraţilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, numind-o femeie ”cu experienţă şi puternică”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ