VIDEO Blocul "Patriotic", protest în faţa Guvernului: "Această campanie a fost despre sperietori și intimidare. Moldova trebuie să fie un stat al păcii"

24 septembrie 2025, 15:12
Embed:

Blocul Electoral Patriotic (BEP) a desfășurat miercuri, 24 septembrie, o manifestaţie în faţa Guvernului cu scop de "susținere a păcii". Protestatarii au condamnat politicile guvernării, despre care au spus că în ultimii patru ani ar fi "semănat frică și ură" în societate, în loc să soluționeze problemele economice, sociale și educaționale. Ei au cerut respectarea și promovarea principiului neutralității Republicii Moldova și au criticat orice încercare de dezbinare a cetățenilor.

"Oamenii noștri au nevoie de pensii decente, de stabilitate și de posibilitatea de a trăi liber și demn acasă. Nu au nevoie de teroare, de dezbinare sau de mesaje care îi sperie. Vrem pace, vrem dezvoltare, vrem alegeri corecte", a spus Vlad Batrîncea, candidat pe lista BEP și vicepreședinte al Parlamentului.

Grigore Novac, candidat BEP și deputat PSRM, a criticat modul în care guvernarea  ar gestiona campania electorală. Potrivit lui, aceasta nu a fost despre idei și programe, ci despre "sperietori și intimidare":

"După 29 septembrie, Moldova trebuie să fie un stat al păcii, fără isterie și intimidare, un stat care respectă drepturile și liniștea oamenilor. Acesta este obiectivul BEP", a afirmat Novac.

 

"Republica Moldova este un stat neutru conform Constituției și dreptului internațional, ceea ce presupune că nu permite desfășurarea trupelor străine pe teritoriul său și nu participă la conflicte militare. Neutralitatea protejează țara de război și îi permite dezvoltarea economică și culturală și trebuie apărată", au mai transmis participanţii la manifestaţie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo