În Executiv au fost urmărite declarațiile Maiei Sandu, cu referire la eventuale remanieri în componența cabinetului de miniștri. Daniel Vodă a precizat pentru jurnaliști că echipa guvernamentală este consolidată și va munci în continuare în interesul cetățenilor, informează Realitatea.md
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a oferit asigurări că, dacă vor exista remanieri, acestea vor fi făcute în beneficiul moldovenilor. Șeful cabinetului de miniștri va face anunțul cu referire la schimbarea miniștrilor după ce va finaliza consultările și procedurile necesare.
"Am urmărit aceste declaraţii din partea unui canidat, care este şefa statului, de a avea schimbări în garnitura guvernamentală. Aceste lucruri au fost auzite inclusiv la Guvern. Premierul Recean va veni cu anunţurile de rigoare în momentul în care astfel de decizii vor fi luate, după consultările necesare", a declarat Daniel Vodă.
În cadrul dezbaterilor desfășurate luni, 28 octombrie 2024, Maia Sandu anunța că sunt necesare schimbări în echipa guvernamentală, fără a preciza, însă, cine dintre miniștri ar putea să își piardă fotoliul.
De asemenea, blocul "Împreună" a dat de înțeles că Sandu are o șansă reală să convingă cetățenii să îi dea votul în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale dacă vor fi demişi următorii miniştri: Andrei Spînu, Adrian Efros, Anatolie Nosatîi, Veronica Mihailov-Moraru şi Dumitru Alaiba.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ