VIDEO Captură de droguri de aproape jumătate de milion de lei. Doi tineri, reţinuţi

24 februarie 2025, 10:54
Embed:

Doi tineri cu vârstele de 22 şi 34 de ani, au fost reţinuţi de oamenii legii, fiind acuzaţi de circulația ilegală a drogurilor. Aceştia au fost prinşi chiar în momentul în care plasau substanţele narcotice în ascunzişuri. Pentru fapta comisiă, indivizii riscă între 7 şi 15 ani de puşărie. 

"În speță, suspecții procurau droguri de diferite tipuri, prin intermediul aplicaţiei „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice. Apoi banii erau transferaţi pe alte conturi curente înregistrate în băncile comerciale din Republica Moldova pe numele persoanelor interpuse.

 

În urma perchezițiilor corporale, dar și la domiciliul suspecților, cu suportul mascaților din cadrul BPDS "Fulger",  au depistate și ridicate 200 grame de mefedronă, 80 grame de hașiș, dar și  MDMA, destinate comercializării, cântare de înaltǎ precizie și telefoane mobile cu informație importantă cu privire la activitatea ilicită.

 

De asemenea, dintr-un ascunziș de pe str. Grenoble, oamenii legii au  ridicat un pachet cu 100 de grame de hașiș și 50 de grame de heroinǎ", mai transmite poliţia.

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo