VIDEO Care moldoveni nu vor primi compensaţii la energie. Precizările ministrului Buzu

10 decembrie 2024, 18:30
Embed:

Gospodăriile care au bunuri cadastrale de peste 2,5 milioane de lei sau au primit în 2023 dividende de 300 de mii de lei nu beneficiază de compensații pentru perioada rece a anului. Precizarea a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. El a menționat că peste 2.000 de gospodării de acest fel figurează în sistemul compensațiilor, transmite Zvon.md 

 

O altă categorie de cetățeni, care nu pot miza pe ajutorul statului în perioada rece a anului sunt cei care folosesc pentru încălzire echivalentul a 350 de metri cubi. Datele Ministerului Muncii arată că sunt 6.236 de astfel de gospodării.

În cazul în care solicitanții de compensație au indicat lipsa veniturilor, iar autoritățile au aflat, din surse publice, că au obținut câștiguri, inclusiv din vânzarea bunurilor, sunt respinși de sistem.

" Dacă persoana este aptă de muncă, dar declară un venit inexistent, sistema automat îi impută un venit echivalent salariului minim pe economie. Avem solicitanți cu zero venituri. Noi nu am putut verifica, în cele 11 baze de date, dar am văzut că au avut un consum istoric. Asta înseamnă că au avut venituri. Acei solicitanți nu au primit compensații", a mai spus Alexei Buzu.

Până acum, au fost respinse cererile a 59.497 de gospodării, pentru care plata pentru consumului energiei reprezenta mai puțin de 20 la sută din veniturile lunare. De asemenea, au primit răspuns negativ pentru luna noiembrie 1.562 de familii cu venit lunar între 10.500 și 15.500 de lei.

 

Alte 10.900 de familii au raportat venituri între 25.000 și 30.000 de lei. Nici acestea nu beneficiază de compensații.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentrua te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo