VIDEO Ceban, către consilierii PAS din CMC: "Mâine vor fi prezentate programele din domeniul social incluse în bugetul pentru 2026. Sperăm să veniţi la ședință"

09 decembrie 2025, 16:42
Embed:

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, afirmă că consilierii fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) "continuă să nu participe la ședințele Consiliului Municipal Chișinău (CMC),iar din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) vin doar câte una-două persoane la fiecare ședință", boicotând astfel lucrările Consiliului. Potrivit primarului, consilierii sunt așteptați și la ședința de miercuri, 10 decembrie, care va include dezbateri privind bugetul municipiului pentru 2026 și alocările pentru domeniul social.

"Se vorbeşte despre planurile din domeniul educaţiei, situaţia din municipiul Chişinău, ei au cerut (n.r. fracţiunea PAS),acest subiect să fie dezbătut, ei lipsesc. Ieri au fost prezentate informaţii cu privire la perioada rece a anului, la fel ei au absentat şi socialiştii. Mâine urmează să fie prezentat domeniul social, programul, proiectele şi alocaţiile bugetare pentru care primăria a alocat 57,5 miliarde de lei planificate pentru anul viitor, sperăm să fie mâine prezenţi. De obicei strigă foarte mult în afara sălii de şedinţe, iar când este prezentată informaţia -absentează, aşa cum au absentat, au respins sau au exclus de pe ordinea de zi şi bugetul pentru 2025", a declarat Ceban.

Municipalitatea a lansat consultări publice pentru perioada 4–17 decembrie, în cadrul cărora cetățenii și consilierii locali pot transmite propuneri și observații privind proiectul de decizie bugetară. Conform documentului, pentru anul viitor se estimează venituri de 9,6 miliarde lei și cheltuieli de 10,7 miliarde lei.

Reamintim că mai multe încercări de a aproba bugetul municipiului pentru 2025 au eșuat, iar din lipsa unui consens între Primărie și Consiliul Municipal Chișinău, orașul a funcționat până acum pe baza unui buget provizoriu.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo