VIDEO Ceban: Mulţi s-au avântat în campania prezidenţială fără a ţine cont de competenţele preşedintelui

04 septembrie 2024, 11:14
Embed:

" Mulţi s-au avântat în această campanie prezidenaţială, fără a ţine cont de competenţele reale ale preşedintelui", aşa a comentat edilul Capitalei, Ion Ceban, promisiunile candidaţilor înscrişi în cursa pentru alegerile la funcţia de preşedinte al ţării. În cadrul unei emsiuni TV de marţi, 3 septembrie, Ceban a mai menţionat că "adevărata luptă" va avea loc la scrutinul parlamentar, întrucât Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului.

De asemenea, Ceban a mai afirmat că în istoria ţării au existat doar două cazuri în care preşedintele să aibă o asemenea influenţă, făcând referire la actualul şef al statului, Maia Sandu şi la fostul preşedinte, Vladimir Voronin:

" Preşedintele în circumstanţele actuale, sau aşa cum a fost Voronin, cu adevărat, are o influenţă majoră, deci, nu poate să spună că nu are o influenţă majoră. Are toate pârghiile pentru că are şi Parlamentul cu o majoritatea parlamentară, exact cum s-a întâmplat atunci. Are şi Guvernul care, nemijlocit, este votat şi propulsat de către preşedinte, votat de Parlament şi propulsat de preşedinte. Aici nu aş vedea scuze pentru unele nereuşite sau pentru a arăta cu degetul că " nu eu, dar altcineva" . Sunt cazuri distincte în istoria Republicii Moldova, de la 1991 încoace. Doar două cazuri, în rest, lumea trebuia să colaboreze şi să caute soluţii pentru diferite probleme" a mai afirmat Ceban.

Precizăm că Ion Ceban a mai anunţat că partidul său Mişcarea Alternativă Naţională (MAN) va susţine referendumul din 20 octombrie, privind aderarea la Uniunea Europeană, care prevede introducerea a  două alineate noi în Constituţie prin care se reconfirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și a ireversibilității parcursului european al țării noastre şi declarerea integrării europene a Republicii Moldova în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al țării.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo