Comsia Electorală Centrală a postat imagini video cu momentul în care a avut loc lichidarea matriței utilizată la confecționarea buletinelor de vot pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie, destinate alegătorilor din afara țării, precum și rebutul buletinelor de vot. Acțiunea a avut loc aseară.
Tot în seara de 7 octombrie au fost nimicite cele 26 de mii de buletine de vot, care urmau să fie expediate secțiilor de votare nr. 38/196, 38/197 și 38/198, constituite de către Comisie pentru alegătorii din Federația Rusă.
"Aceasta s-a întâmplat urmare deciziei autorității electorale prin care s-a constatat imposibilitatea asigurării procesului de vot de către Ministerul Afacerilor Externe pentru secțiile de votare menționate", a precizat CEC.
În următoarele zile vor fi tipărite buletinele de vot pentru alegătorii din țară.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ