VIDEO Cinci persoane reținute, după ce au legalizat aproximativ 95,5 milioane lei prin platforme digitale și firme-paravan

14 noiembrie 2025, 12:47
Embed:

Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, în colaborare cu procurorii PCCOCS, au anunțat destructurarea unui grup criminal organizat, specializat în spălarea și legalizarea veniturilor ilicite. În urma acţiunilor, cinci persoane cu vârste între 31 și 36 de ani au fost reținute pentru 72 de ore. Ele riscă pedepse cu închisoarea de 5 până la 10 ani.

Grupul, format din rezidenți și nerezidenți ai Republicii Moldova, acționa concertat, fiecare membru având atribuții clar stabilite, în baza unor înțelegeri prealabile, cu scopul obținerii de beneficii financiare. Suspecții utilizau infrastructuri digitale fără administrator, platforme descentralizate și criptomonede, creau firme-paravan și colabora cu persoane fizice și juridice active în IT, case de schimb valutar, jocuri de noroc, consultanță contabilă, import-export și transport internațional.

Potrivit materialelor cauzei, grupul oferea contra plată asistență altor persoane pentru disimularea și legalizarea veniturilor ilicite provenite din escrocherii offline și online, scheme frauduloase cu criptomonede (SCAM) și alte infracțiuni generatoare de profit, atât în Republica Moldova, cât și în străinătate. În perioada 2023 – prezent, grupul a reușit să legalizeze aproximativ 95,5 milioane lei în interesul altor persoane.

Cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger” au fost efectuate percheziții la sediul unei companii IT administrate de figuranți, precum și la domiciliile acestora și ale unor persoane afiliate (7 percheziții în total). În urma acțiunilor au fost ridicate: telefoane mobile, înscrisuri, acte contabile, contracte și dispoziții de plată, procesoare, carduri bancare, dispozitive de stocare (SSD),iPad-uri, MacBook-uri, tablete, valută națională și străină, precum și patru automobile de lux (Mercedes, BMW și Jetour),suspectate că au fost achiziționate din activități ilegale.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo