
Daniil Vulpe, un băiat care a fost diagnosticat cu osteosarcom, un cancer agresiv care i-a afectat femurul stâng a decedat în urmă cu câteva zile. Înainte de aceasta, tânărul a înregistrat un filmuleț în care descrie experiența trăită într-un spital din Chișinău. Videoul a fost publicat și cu un apel adresat medicilor, îndemnându-i să fie mai omenoși, transmite Ştiri.md.
"Am vrut să vorbesc despre spitalul "Sfânta Treime". Eu am fost internat în multe spitale, dar mai rău ca aici nu a fost nicăieri. Printre personalul medical sunt oameni buni, și printre doctori sunt mai puțin plăcuți. Eu acum mă aflu într-o stare groaznică. Mi-e foarte greu să mă ridic. Știți cine mă ajută? Vecinul din apropiere. El are 77 de ani, ceilalți sunt indiferenți. Primele trei zile medicii nici nu au încercat să mă trateze. Îmi dădeau cine știe ce. Când au început să mă lecuiască eu deja aveam retenție de apă. Au vrut să-mi ia sânge pentru analize. De nouă ori m-au înțepat. Din a noua oară le-a reușit. Mi-au rămas semne pe mână. Aceasta a fost o vreme strașnică. Eu pentru prima dată am plâns de nici nu mai țin minte câți ani. Pot să-i mulțumesc doar unui sigur om. Persoanele de acolo erau neplăcuți", a povestit Daniil într-o intervenție video.
Tânărul a reușit să înregistreze și un moment cu o infermieră a spitalului "Sfânta Treime".
"Am și eu copii, nepoții, cum e pot să-mi rup spatele aici cu tine?", se aude în secvența video.
"Am multe întrebări către acest spital. De fiecare dată ne spuneau despre o regulă. Așa cum eu sunt diagnosticat cu o boală oncologică eu nu pot să fiu internat în secția de reanimare, de fapt anume acolo se tratează ceea pentru ce am venit eu", a mai spus Daniil.
În finalul filmulețului, rudele băiatului au lansat un apel atât pentru medici, cât și lucrătorilor spitalului "Sfânta Treime" din Chișinău: "Vă rugăm să fiți mai omenoși".
Daniil Vulpe s-a născut în data de 11 aprilie 2004, iar în ianuarie 2023 a fost diagnosticat cu osteosarcom, un cancer agresiv care ia afectat femurul stâng. Băiatul a trecut prin momente grele, culminând cu amputarea piciorului stâng în luna mai 2023. Cu toate acestea, el nu s-a dat bătut. A continuat cu chimioterapia și a luptat din toate puterile, chiar dacă boala își arăta colții tot mai des.
După 14 cure de chimioterapie, Daniil a reușit să termine liceul și să susțină examenul de Bacalaureat cu succes, chiar dacă lupta cu boala nu s-a încheiat, el a fost admis la Facultatea de Robotică, un domeniu care l-a fascinat dintotdeauna.
Însă, la doar câteva luni după ce a început cursurile, sănătatea lui a cedat din nou. Metastazele s-au răspândit în plămâni, și din septembrie 2024 a avut nevoie urgent de o operație vitală într-o altă țară. Din nefericire, pe 28 martie 2025, Daniil Vulpe s-a stins din viață.
"A fost un băiat ce a iubit viața, și oamenii. Însă totul s-a schimbat în doar șapte zile…acum un înger păzitor", au scris rudele lui pe rețelele de socializare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ