VIDEO Doi bărbați, arestați pentru escrocherie: Au convis o tânără din Cimişlia să le transfere peste 166 de mii de lei

16 martie 2026, 12:12
Embed:

Doi bărbați au fost plasați în arest preventiv într-un caz de escrocherie, după ce o tânără de 20 de ani din satul Gura Galbenei, raionul Cimișlia, a fost păcălită să transfere peste 166.000 de lei. Suspecții au convins-o că pe numele ei ar fi fost contractat un credit de un milion de lei.

Pentru a "rezolva problema", suspecții au determinat-o să transmită mijloace bănești în sumă totală de 166.370 de lei. Ulterior, victima a contractat un alt credit la suma maximă disponibilă.

În urma acțiunilor operative, un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei a fost reținut în flagrant, având rolul de curier. De asemenea, a fost identificat și cel care a ridicat banii în Chișinău, în automobilul personal. La domiciliul și în mașina suspectului au fost ridicate mijloacele bănești, telefonul și automobilul folosite în schema infracțională.

Judecătoria Cimișlia a dispus arestul preventiv pentru 30 de zile ambilor suspecți. Ancheta continuă pentru a stabili întregul lanț infracțional și implicarea acestora în alte fraude similare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo