Doi bărbaţi din Ucraina au încercat să intre ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Poliţiei de Frontieră, indivizii au fost observaţi după miezul nopții de către patrula Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani.
" S-a procedat la deplasarea în regiune și cu ajutorul dronei, la aproximativ 150 metri față de linia de frontieră, polițiștii de frontieră au reușit interceptarea acestora. întrucât nu își justificau prezența în zonă, persoanele au fost conduse la sediul subdiviziunii pentru efectuarea unor verificări suplimentare.
A fost stabilit că sunt doi cetățeni ucraineni. În cadrul documentării cazului, bărbații au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova " precizează oamenii legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ