Un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din Capitală a fost plasat în arest pentru 30 de zile şi riscă între 7 şi 15 ani de puşcărie pentru contrabandă cu droguri. Potrivit poliţiei, individul este membru al unei grupări criminale specializată în transportarea drogurilor din Ucraina pentru comercializarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova. În urma percheziţiilor, au fost ridicate şapte kilograme de droguri a căror valoare depăşeşte patru milioane de lei pe piaţa neagră.
" În rezultatul documentării pe parcursul ultimelor două luni ale anului 2024, oamenii legii au stabilit că suspectul este parte a unei grupări infracționale specializată în contrabandă cu droguri sintetice din Ucraina, în scopul comercializării ulterioare pe teritoriul Republicii Moldova. Suspectul a fost reținut în flagrant în timpul plasării în ascunziș a 5 grame de cocaină. Reținerea a fost realizată de către ofițerii INI, cu suportul mascaților din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială ,,Fulger”.
Urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspectului, polițiștii au depistat și ridicat: 3,5 kg de mefedronă, 2 kg de droguri de tip ,,PVP”, 200 grame de amfetamină, 90 grame de cocaină, 50 grame de marijuană, 10 grame de ketamină, 1,5 kg de dulciuri îmbibate cu substanță activă THC, 1 200 comprimate ecstasy, 43 țigări electronice cu ulei de canabis, 15 bucăți de halucinogen de tip ,,LSD”, cântare electronice de precizie mică, mai multe pachețele și un vacumator pentru ambalarea drogurilor " mai precizează oamenii legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ