
Patru tineri din Capitală, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, au fost arestați pentru comercializarea drogurilor de tip "sare" prin intermediul aplicației Telegram. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, poliția a ridicat substanțe interzise cu o valoare estimată la 500.000 de lei. Potrivit informaţiilor, în timpul intervenției forțelor de ordine, unul dintre suspecți a amenințat că se va sinucide, declarând că va sări în gol. Ulterior, acesta a aruncat pe geam un seif metalic ce conținea droguri, punând astfel în pericol persoanele aflate în apropierea clădirii.
"Suspecții preluau substanțele narcotice în cantități angro din ascunzișuri, le transportau în spațiile închiriate din capitală unde le divizau în doze a câte un gram, după care le ambalau corespunzător și le plasau în ascunzișuri.
Pentru ca drogurile să fie găsite cu ușurință de către consumatorii finali, aceștia le expediau geolocațiile cu ascunzișurile în care se aflau substanțele narcotice.
Concomitent, în timpul operațiunii de reținere desfășurată de către polițiști în sectorul Botanica al capitalei, în privința celorlalți doi membri ai grupării cu vârstele de 19 și 20 de ani, ultimul s-ar fi baricadat la domiciliu, amenințând oamenii legii că intenționează să se sinucidă și că va sări în gol. Ulterior, bărbatul a aruncat de pe geamul apartamentului un safeu metalic cu droguri, punând în pericol viața și siguranța celor aflați în adiacentul clădirii.
La fața locului, au intervenit mascații BPDS "Fulger" a IGP pentru deblocarea ușii, dar și angajații IGSU.
Atunci când intențiile suspectului au fost curmate, polițiștii l-au încătușat, iar ulterior au descins cu percheziții în apartamentul acestuia, de unde au ridicat circa 1 kg de "PVP" (sare),carduri bancare și un cântar electronic de înaltă precizie", transmite poliţia.
Dacă vinovăția acestora va fi dovedită, aceștia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ