
Asociația "Forța Fermierilor"a lansat campania "Semințe de speranță pentru Agricultorii din SUD-EST", care a generat un val impresionant de solidaritate în rândul agricultorilor. Fermieri din raioanele Cahul și Cantemir, afectați de ani de secetă și datorii, donează grâu din propriile rezerve pentru colegii lor din Ștefan Vodă și Căușeni, care se confruntă în prezent cu condițiile meteorologice critice.
Unul dintre cele mai semnificative cazuri este cel al lui Igor Gonța, un fermier cu patru copii minori, care – deși se află într-o situație personală extrem de dificilă – a donat 2,5 tone de grâu în cadrul campaniei. Potrivit Asociației, familia sa a fost afectată grav de deciziile unui executor judecătoresc, care ar fi dispus confiscarea utilajelor agricole în contradicție cu Legea 240/2024 și ar fi impus popriri pe toate veniturile familiei:
"Este o lecție de solidaritate rurală. În timp ce statul întârzie să aplice propriile legi și să protejeze fermierii de abuzuri, agricultorii aleg să se sprijine reciproc, cu ce au, chiar dacă ei înșiși trăiesc la limita subzistenței", au declarat reprezentanții Asociației "Forța Fermierilor".
Organizația acuză lipsa de reacție din partea autorităților, inclusiv a președintelui Parlamentului Igor Grosu, care, în 2024, le-a promis fermierilor intervenții legislative și sprijin pentru familiile afectate de executări silite. Aceste promisiuni, spun fermierii, nu s-au materializat până în prezent.
Campania "Semințe de speranță" continuă, iar Asociația îndeamnă cetățenii și instituțiile să sprijine inițiativa, pentru a demonstra că solidaritatea reală există dincolo de discursurile politice.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ