VIDEO Igor Grosu a vorbit cu preşedintele Italiei despre parcursul european al Republicii Moldova

18 iunie 2024, 16:23
Embed:

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu a vorbit cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella despre parcurul european al ţării noastre, oportunitățile de intensificare a relațiilor bilaterale, dar și despre moldovenii stabiliți cu traiul în Italia. În cadrul discuţiilor, Igor Grosu a precizat că procesul de integrarea în UE este ireversibil pentru Moldova. 

" Parlamentul este angajat plenar în a executa agenda de reforme necesare, iar justiția și combaterea corupției, eficiența energetică și cea regenerabilă, securitatea și ordinea publică, rămân a fi prioritare", a menționat șeful legislativului.

De asemenea, oficialii au discutat despre moldovenii stabiliți cu traiul în Italia, care fac mai strânse legăturile între cele două țări. În context, Președintele Sergio Mattarella a menționat că, în Italia, este o comunitate de moldoveni apreciată și activă atât social, cât și economic. În context, șeful legislativului Igor Grosu a menționat că a cunoscut zeci de familii în satele și orașele țării, care au revenit în ultimii ani din Italia. „Și-au deschis afaceri cu „iz italian” și acest lucru ne bucură și îi așteptăm și pe alții acasă. Cu fiecare familie revenită și afacere deschisă, aducem Europa tot mai aproape”, a adăugat Igor Grosu.

Precizăm că președintele italian, Sergio Mattarella se află, în perioada 17 - 18 iunie într-o vizită la Chișinău, aceasta fiind prima vizită oficială a unui Președinte al Republicii Italiene în Republica Moldova. Oficialul italian a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. De asemenea, în cadrul vizitei, viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și viceministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale a Italiei, Edmondo Cirielli, au semnat o Declarație prin care Italia sprijină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo