VIDEO Igor Munteanu: În 2025 PAS va fi mult mai slab, iar Parlamentul va avea o compoziţie diferită

30 octombrie 2024, 15:41
Embed:

Liderul Coaliţiei pentru Unitate şi Bunăstare (CUB),  Igor Munteanu crede că în următorul an Partidul Acţiune şi Solidaritate, de la cârma ţării, va fi "mult mai slab", iar Legislativul de la Chişinău va avea o altă structură, complet diferită de cea de astăzi. În cadrul NEWCAST, Munteanu a mai declarat că în contextul alegerilor parlamentare care urmează, de pe arena politică ar putea dispărea şi reprezentanţii lui Ilan Şor, anul 2025 fiind o perioadă când "va conta ceea ce livrează Guvernul".

"Probabil că în 2025 PAS va fi mult mai slab şi va fi unul dintre jucătorii politici care reprezintă opţiunile alegătorilor europeni. Cred că grupările Şor vor dispărea din peisajul politic al anului 2025, fie vor fi înghiţite, fie transformate, fie vor fi scoase de pe scena politică şi există deja instrumente serioase puse în aplicare. În al treilea rând, instituţiile statului vor începe să negocieze, 2025 este un fel de anticameră pentru negocierile pentru aderare, în care deja nu vor mai conta preferinţele subiective faţă de felul în care se numeşte preşedintele, dar va conta ce livrează Guvernul", a precizat politicianul.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo