Peste 60 la sută din teritoriul pădurii din Cahul a ars. Pompierii anunță că apelul a fost recepționat la ora 14:52, iar potrivit informațiilor înregistrate focul a cuprins pădurea și iarbă uscată de la periferia municipiului. Pentru stingerea flăcărilor, la fața locului au fost îndreptate 6 echipe de pompieri și 5 unități de tehnică din cadrul autorităților publice locale.
”Angajații IGSU au stabilit că flăcările au distrus circa 6 hectare de pădure de salcâm, pini și stejar din suprafața totală de 10 hectare. La moment, angajații IGSU continuă să lucreze la fața locului pentru localizarea și lichidarea arderii. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite”, anunță IGSU.
Autoritățile locale au cerut și ajutorul localnicilor, pentru a stinge focul.
CITEȘTE ȘI: VIDEO Incendiu puternic la Parcani. A fost emis cod galben de pericol de incendii pe întreg teritoriul ţării