VIDEO Ion Ceban, despre alegerile parlamentare: "Nu mă interesează mandatul de deputat pentru că am un contract cu municipalitatea"

15 iulie 2025, 14:02
Embed:

Ion Ceban, primarul Capitalei a declarat că nu are intenția de a candida pentru un mandat de deputat în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Ceban a subliniat că are un angajament ferm față de municipalitate și că obiectivul său principal este să finalizeze proiectele și programele deja în derulare, precum și să lanseze altele noi.

"Această întrebare a sunat atunci când toată lumea a încercat să spună că voi candidat pentru funcţia de preşedintel al Republicii Moldova. Acest lucru nu mă interesează pentru că am un contract cu municipalitatea. Vreau să duc la bun sfârșit toate proiectele și programele noi care urmează să fie lansate", a declarat Ceban.

În ceea ce privește Parlamentul, primarul a spus că își dorește ca în viitorul Legislativ  să ajungă "o echipă competentă, responsabilă și dedicată lucrului pe care îl are de făcut pentru binele țării":

"Obiectivul de bază este ca în Parlament să ajungă o echipă care ţine la ceea ce face în Republica Moldova şi, nemijlocit, în Chişinău, iar eu vreau să-mi continui activitatea de primar", a subliniat Ceban.

Liderii Blocului "Alternativa" – Ion Ceban, Alexandr Stoianoglo, Ion Chicu și Mark Tkaciuk au depus în data de 20 iunie actele necesare pentru înregistrarea formațiunii, cu scopul de a participa la scrutinul parlamentar. Ulterior, în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale din 25 iunie, Blocul "Alternativa" a fost înregistrat  în calitate de bloc electoral, în vederea participării la alegeri.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo