Liga Oraşelor şi Comunelor (LOC) a anunţat miercuri, 30 octombrie că în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, vor susţine candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu. În acest context, reprezentanţii LOC au făcut apel către toţi cetăţenii şi primarii din ţară să îşi manifeste sprijinul faţă de Maia Sandu, subliniind că "divergenţele şi diferenţele" vor fi discutate după scrutinul prezidenţial pentru că atunci "când ţara arde, este datoria morală a cetăţenilor să o salveze".
" În conformitate cu decizia Biroului Executiv Central al partidului anunţă că în turul doi al alegerilor nu va susţine un candidat care se declară pro-european, dar care nu a luat buletinul de vot la referendum, nu va chema membrii şi susţinătorii săi să suţină un candidat declarant susţinător al integrării europene, dar care, susţinut de marionetele Moscovei în ţara noastră a mers în alegeri " a declarat liderul formaţiunii, primarul oraşului Leova, Alexandru Bujorean.
Precizăm că LOC face parte din blocul "Împreună", care a îndemnat cetăţenii să voteze împotriva lui Alexandr Stoianoglo la alegerile prezidenţiale şi i-au solicitat Maiei Sandu destituirea mai multor miniştri din actualul Guvern.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ