Poliţiştii din Cimişlia au descoperit un grup de persoane care, în extravilanul orașului, desfășurau competiţii ilegale de lupte între câini de rasă. Potrivit informaţiilor, activităţile erau organizate în prezența a circa 70 de persoane, iar în lupte erau implicaţi aproximativ 30 de patrupezi.
"Polițiștii au stabilit cǎ, până la intervenția lor, persoanele organizaserǎ deja cinci lupte. La fața locului a fost solicitat și specialistul veterinar din cadrul instituției teritoriale abilitate, pentru a examina patrupezii.
În continuare, polițiștii desfășoară acțiuni pentru stabilirea cercului de persoane suspecte pentru "Cruzimea faţă de animale prin organizarea, finanțarea, promovarea, facilitarea sau susținerea prin diverse mijloace tehnice sau logistice de activități competitive de tipul luptelor de animale" ", transmit oamenii legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ