VIDEO Macron l-a sunat pe Trump, după ce a rămas blocat în trafic, la New York, din cauza coloanei președintelui SUA: "Totul e închis"

23 septembrie 2025, 14:08
Embed:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost nevoit să meargă pe jos, la New York, deoarece convoiul său a fost blocat de coloana oficială a lui Donald Trump la o intersecţie. Scena a fost filmată de publicaţia Brut, care l-a surprins pe preşedintele Republicii franceze pe străzile din metropolă, discutând cu un poliţist, potrivit Digi24.

"Îmi pare rău, domnule preşedinte, îmi pare cu adevărat rău. Totul este blocat, pentru moment", s-a scuzat agentul. Circulaţia rutieră a fost blocată pentru a lăsa să treacă convoiul lui Donald Trump, i-a explicat el. "Dacă nu-l vedeţi venind, lăsaţi-mă să traversez", i-a solicitat Emmanuel Macron. Însă, văzând că cererea sa este zadarnică, vizibil amuzat, şeful statului francez l-a sunat direct pe omologul său american. "Ce mai faci? Ghici ce, trebuie să am răbdare în stradă, pentru că totul este închis pentru tine", i-a spus el lui Trump.


Situaţia s-a deblocat parţial, ulterior, potrivit jurnalistului Remy Buisine, însă Emmanuel Macron nu a putut să urce înapoi în maşină. Înconjurat de gărzi de corp şi de echipa sa, preşedintele francez şi-a continuat drumul de jos - timp de 30 de minute - pentru a se duce la un dineu organizat de reprezentanţa permanentă a Franţei la ONU.

Pe drum, Emmanuel Macron şi-a făcut selfie-uri și a fost îmbrățișat de trecători. Emmanuel Macron a oficializat la tribunal ONU, cu câteva ore mai devreme, recunoaşterea Palestinei ca stat. În jur de zece state au urmat exemplul Franţei la această sesiune ONU. Decizia l-a nemulțumit, însă, pe Donald Trump un susţinător fervent al Israelului, care se va adresa de la tribuna ONU marţi. El urmează să condamne decizia Franţei, pe care o consideră "o recompensă pentru Hamas", potrivit unei purtătoare de cuvânt a Casei Albe.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo