Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună, a anunțat că va candida la funcția de președinte al Republicii Moldova. Aceasta a publicat un spot video, în care apare cu un porumbel în mână.
”Mă înscriu în cursa prezidențială ca candidat independent. Sunt sigură că cunoștințele mele profesionale și abilitățile de lider vor aduce pace, liniște și prosperitate în casa noastră comună - REPUBLICA MOLDOVA!”.
Amintim că procurorul anticorupție, Victoria Furtună, a anunțat în data de 11 martie curent că pleacă din sistem și a acuzat instituțiile publice ale statului că au fabricat și au diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării. Toto atunci, Furtună a anunțat că ar fi fost declarată de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) „o amenințare la adresa securității naționale”.