
Patru persoane cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani au fost arestate, iar o adolescentă în vârstă de 17 ani este cercetată în stare de libertate pentru comercializarea drogurilor în Capitală ,anunţă oamenii legii. Indivizii vindeau substanţele interzise prin intermediul aplicaţiei Telegram, iar în urma percheziţiilor efectuate la domiciliile acestora au fost ridicate droguri în valore de circa 300 de mii de lei.
"Oamenii legii au stabilit și identificat membrii grupării, 3 tineri cu vârste cuprinse între 22 și 28 de ani, o tânără de 22 de ani, dar și o minoră de 17 ani. Unul dintre tineri este cetățean străin. Potrivit informațiilor acumulate, aceștia îndeplineau rolul de curieri și ambalatori de droguri.Suspecții preluau substanțele narcotice în cantități angro din ascunzișuri, le transportau în spațiile închiriate din capitală unde le divizau în doze a câte un gram, după care le ambalau corespunzător și le plasau în ascunzișuri.
Pentru ca drogurile să fie găsite cu ușurință de către consumatorii finali, aceștia le expediau geolocațiile cu ascunzișurile în care se aflau substanțele narcotice.
Grație investigațiilor efectuate, doi dintre suspecți, tănărul de 22 ani și fata de 17 de ani, au fost reținuți în capitală în momentul cînd plasau droguri în ascunzișuri.
În posesia acestora au fost depistate 43 pachețele cu ",mefedronǎ", care au fost ridicate de polițiști și transmise pentru efectuarea expertizei.
Totodată, pentru acumularea materialului probatoriu, oamenii legii au dispus efectuarea perchezițiilor la domiciliile celorlalți trei suspecți, unde au fost depistate și ridicate 34 de pachețele cu "mefedronǎ", cântare electronice de înaltă precizie, telefoane mobile și accesorii pentru ambalarea drogurilor.
Oamenii legii au exclus din circuit 400 de grame de droguri de tip ,,marijuana” și 300 de grame de droguri de tip "mefedronǎ" ", transmite poliţia.
Pentru fapta comisă, indivizii riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ