VIDEO Maşină a poliţiei, incendiată în dimineaţa din ziua alegerilor. Două persoane, reţinute

06 noiembrie 2024, 14:16
Embed:

Doi indivizi, printre care şi un cetăţean armean în vârstă de 38 de ani, au fost reţinuţi în seara de 5 noiembrie de către oamenii legii, după ce au incendiat o maşină din parcarea Inspectoratului General de Poliţiei în dimineaţa din ziua alegerilor. Potrivit informaţiilor, indivizii au dat foc maşinei cu un cocktail Molotov, după care au fugit într-o direcţie necunoscută. De asemenea, poliţia anunţă că persoana care a comandat incendierea maşinii se află la Moscova şi este originară din stânga Nistrului.

 

 "Astfel, complicele a fost reținut în Chișinău, în seara de 5 noiembrie, atunci când a fost reținut în Varnița, Anenii Noi și organizatorul grupului infracțional cu vârsta de 37 de ani și el, căruia complicele îi prezentase și filmări cu incendierea comisă.

 

Ulterior, urma ca organizatorul să-i prezinte dovezile incendierii celui care a comandat infracțiunea, despre care ofițerii INI au comunicat anterior că se afla în Moscova, original din stânga Nistrului și care, la rândul său, ar fi urmat să-i raporteze îndrumătorului dânsului din serviciile speciale ale Rusiei.

 

Au urmat percheziții în cele două automobile, de unde au fost ridicate telefoane, care conțineau fotografii și filmulețe cu incendierea mașinii Poliției, precum și conversații cu amănunte despre comiterea infracțiunii. Printre fotografiile ridicate au fost depistate imagini cu banii care ar fi fost primiți ca răsplată.

 

Acum, cei doi (cu antecedente legate de droguri în cazul complicelui și cu condamnare în Rusia pentru mai multe infracțiuni în cazul organizatorului) sunt cercetați penal, urmând ca Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) să le formuleze învinuirile.

 

Cercetarea penală continuă, inclusiv cu audierea ca și martor a concubinei complicelui", mai precizează poliţia. 

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo