
Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Țoiu, a declarat marți, 22 iulie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Chișinău, că nu poate oferi detalii privind motivele care au stat la baza interdicției de intrare în spațiul Schengen, aplicată primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban. Potrivit șefului diplomației române, măsura vizează trei cetățeni ai Republicii Moldova și a fost dispusă în temeiul unor rațiuni ce țin de siguranța națională.
"România a dispus măsura de nepermitere pe teritoriul său a trei persoane – cetățeni ai Republicii Moldova. Această decizie, odată luată din motive ce țin de siguranța națională, se aplică pe întreg spațiul Schengen, în baza reglementărilor pe care le avem acum", a explicat Țoiu.
Întrebată despre justificarea interdicției, ministra a precizat că acest aspect revine în competența instituțiilor care se ocupă de siguranța națională:
"Pentru noi prevalează siguranța națională. Este de latitudinea instituțiilor abilitate să ofere, atunci când și dacă vor considera necesar, detalii suplimentare. În această etapă, nu este cazul", a subliniat ministrul de Externe.
Amintim că Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că analizează posibilitatea de a o acționa în instanță pe ministrul de Externe a României, Oana Țoiu, după ce aceasta, a spus recent că că România nu este obligată să ofere explicații lui Ion Ceban, deoarece acesta nu este cetățean român și nici cetățean al Uniunii Europene.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ