
Mișcarea social-politică a romilor din Republica Moldova și-a anunțat participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie, cu o listă proprie de candidați. Anunțul a fost făcut de președintele formațiunii, Robert Cerari, în cadrul unei conferințe de presă organizate joi la agenția INFOTAG.
Cerari a declarat că mișcarea va reprezenta vocea romilor din Moldova și își propune să contribuie la construirea unei țări democratice și echitabile pentru toți cetățenii:
"Pe 28 septembrie nu va fi doar o alegere a unui nou Parlament, ci o alegere a direcției în care va merge Republica Moldova. Noi vrem ca vocea romilor să fie auzită și respectată", a spus liderul mișcării.
El a precizat că lista candidaților va include profesioniști din diverse domenii, iar programul electoral va fi construit în baza discuțiilor directe cu cetățenii:
"Suntem în favoarea unui stat moldovenesc puternic, preocupat de nevoile reale ale oamenilor. Participăm la aceste alegeri nu pentru funcții, ci pentru a construi împreună un viitor mai bun", a subliniat Cerari.
Liderul tineretului rom, Mihail Ferari, a menționat că mișcarea își propune să păstreze identitatea culturală a romilor, iar Varvara Duminică, reprezentanta organizației de femei, a afirmat că femeile rome vor să contribuie activ la dezvoltarea societății, în condiții de egalitate și respect.
Potrivit liderului mișcării, în Republica Moldova ar exista aproximativ 102.000 de romi cu drept de vot, însă cercetările interne ale organizației estimează că numărul real al romilor din țară depășește 200.000.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ