
Oleg Serebrian a explicat că a renunțat la funcția de vicepremier pentru Reintegrare în favoarea celei de ambasador al Republicii Moldova în Turcia, subliniind că este vorba despre o rotație firească în serviciul diplomatic, după un mandat de trei ani și jumătate. De asemenea, oficialul declară că este mulțumit de rezultatele obținute la conducerea Biroului Politici de Reintegrare, evidențiind provocările semnificative gestionate pe parcursul mandatului.
"Timp de aproape trei ani jumătate am fost în această funcţie, eu am fost detaşat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, este o perioadă de rotaţie în serviciul diplomatic. În ianuarie 2022 când am plecat de la ministerul de Externe în funcţia de director al Institutului Diplomatic era foarte clar că voi reveni înapoi la minister într-o altă funcţie sau în aceeaşi funcţie care a rămas, în principiu, după mine cu un director interimar. Este o revenire, este unul dintre cele mai lungi mandate, trei ani şi jumătate" a spus Serebrian.
Fostul vicepremier susține că este mulțumit de activitatea sa în această perioadă, subliniind complexitatea provocărilor gestionate:
"Au fost ani foarte încărcaţi, foarte dificili, s-au reuşit mai multe lucruri: În primul rând menţinerea stabilităţii în regiune, care nu a fost un lucru uşor. În al doilea rând: Procesul de reintegrare a mers mult mai repede decât se spune pe sectorul vamal, economic, în domeniul social ", a explicat Oleg Serebrian.
Vineri, 30 mai, Oleg Serebrian a fost numit amabasador al Republicii Moldova în Turcia, iar Vlad Kulminski, fostul vicepremier pentru Reintegrare și ex-consilier al Maiei Sandu a fost numit în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ