Cu prilejul sărbătorii ortodoxe, ziua "Sfântului Dumitru", orheienii sărbătoresc hramul, oraşul marcând azi, 8 noiembrie, 470 de ani de la prima atestare documentară. Cu acest prilej, autorităţile locale le-au urat locuitorilor sănătate, fericire și prosperitate.
Dis-de dimineaţă, un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, au oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Sfântului Dumitru, ocrotitor al municipiului Orhei.
De asemenea, autorităţile locale le-au transmis locuitorilor un mesaj de felicitare, afirmând că această zi reprezintă un "moment istoric care reconfirmă identitatea și tradițiile bogate ce caracterizează comunitatea orheiană":
" Pe parcursul acestor 470 de ani, orașul Orhei a fost martor la nenumărate evenimente, transformări și evoluții.
De-a lungul timpului, orheienii au demonstrat unitate, putere și solidaritate în fața provocărilor. Spiritul orheian este unul viu, iar bogăția sa culturală este o moștenire de importanță națională.
Hramul orașului Orhei este un prilej pentru noi toți să ne adunăm în jurul valorilor care ne unesc: credința, familia și comunitatea.
Sfântul Dumitru ne îndrumă să fim mai buni unii cu alții și să construim împreună un viitor mai luminos pentru generațiile care vor urma.
Vă doresc tuturor sănătate, fericire și prosperitate! Să celebrăm împreună această frumoasă aniversare, purtând cu mândrie numele orașului nostru și promovând valorile care ne definesc" se mai arată în mesajul autorităţilor locale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ