
Un bărbat de 54 de ani, originar din Ceadîr Lunga, a fost reținut pentru 72 de ore în cadrul unor percheziţii privind coruperea alegătorilor din Găgăuzia. Suspectul, împreună cu alte persoane, ar fi oferit sume de bani locuitorilor din raion pentru a-i determina să voteze în favoarea unei formațiuni politice susținute de organizația "Șor".
Potrivit anchetatorilor, sumele proveneau din transferuri efectuate prin aplicațiile băncii PSB din Federația Rusă, folosind carduri "MIR". Banii erau ulterior convertiți în lei moldovenești, iar un procent era reținut drept comision. La domiciliul suspectului au fost depistate înscrisuri privind plăți în valoare de aproximativ 2,325 milioane de ruble rusești, telefoane mobile (unul dintre ele distrus de suspect) și alte dispozitive electronice.
Acțiunile fac parte dintr-un dosar mai amplu, în care un bărbat de 29 de ani și o femeie de 35 de ani au fost implicați într-o schemă similară de corupere electorală. Aceștia au folosit mijloace bănești sub formă de active virtuale, interzise în Republica Moldova, prin aplicațiile WEB-banking ale băncii Promsvyazbank din Federația Rusă. Fondurile erau transferate din conturile deținătorilor de carduri "MIR" către conturi proprii și ulterior distribuite cetățenilor în lei moldovenești, pentru a influența votul în favoarea unui anumit candidat sau partid.
În timpul perchezițiilor la domiciliile celor doi au fost ridicate carduri bancare, stickuri de memorie, telefoane mobile, laptopuri, documente și liste cu persoane din localitate.
Conform legislației, persoanele culpabile de astfel de infracțiuni riscă între 4 și 8 ani de închisoare și amendă între 67.500 și 92.500 de lei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ