VIDEO Procurorii, despre Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie: Reprezintă un pericol

19 noiembrie 2024, 16:22
Embed:

Procurorii de caz în dosarul în care este vizat șeful suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, consideră că acesta reprezintă un pericol şi trebuie să rămână în arest preventiv întrucât ar putea influenţa mersul anchetei, punând presiune pe unii dintre foştii săi subalterni, care sunt martori în acest dosar. Potrivit acuzatorilor de stat, Creangă ar fi transmis Federaţiei Ruse o serie de informaţii care pot fi utilizate împotriva Republicii Moldova şi afirmă că deţin probe suficiente în acest sens.

" Mai mult decât suficiente, inclusiv şi martori, problele scrise, ţinând cont de caracterul informaţiilor care au fost transmise, măsurile speciale de investigaţie care au fost realizate, inclusiv, flagrantul, când a însuşit o sumă de bani în dolari SUA", a precizat procurorul. 

În iulie 2024, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) l-a reţinut pe Ion Creangă, dar şi un dangajat al Poliției de Frontieră. Aceștia fiind suspectați de trădare de Patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Potrivit dosarului, aceștia ar fi comunicat unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău diverse informații pentru a dauna intereselor Republicii Moldova.

Conform legii, trădarea de patrie se pedepsește cu închisoare între 15 și 20 de ani.

CITEŞTE ŞI: Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, a făcut primele declarații de presă

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo