VIDEO Procurorul General: Vor fi pedepsiţi toţi cei care au fraudat scrutinul

28 octombrie 2024, 10:13
Embed:

Procurorul General, Ion Munteanu a susţinut o conferinţă de presă luni, 28 octombrie, în cadrul căreia a explicat că schema privind fraudarea scrutinului a fost elaborată în exterioriul Republicii Moldova, mai exact de către serviciile speciale ruseşti. Potrivit lui Munteanu, volumul de lucru este unul foarte mare, oamenii legii investigând mii de dosare de corupere a cetăţenilor: "Avertizez că pedepsele pentru cei care oferă mită electorală este de închisoare de până la cinci ani", a subliniat Munteanu, care a atenţionat că absolut toţi moldovenii care şi-au vândut votul, vor fi pedepsiţi conform legii. 

Potrivit Procuraturii Generale, încă din anul 2022, organizaţia Şor ar fi finanţat unele partide polictice, concurenţi electorali, dar şi a persoanelor responsabile de corupere a alegătorilor:

"În majoritatea cazurilor, mijloacele financiare au fost folosite în următoarele scopuri: coruperea alegătorilor, finanțarea ilicită a partidelor politice, remunerarea financiară ilicită a activiștilor, colectarea semnăturilor în favoarea unui anumit candidat, organizarea transportării alegătorilor la secțiile de votare, achitarea serviciilor protestatarilor folosiți în organizarea diferitor tipuri de proteste...", a precizat Munteanu, care a subliniat că până în primăvara acestui an, coruperea alegătorilor şi a partidelor, erau finanțate cu numerar, bani care ar fi ajuns în Republica Moldova prin intermediul schemelor de contrabandă din Federația Rusă, tranzacții cu criptomonede, dar şi finanțare de către persoane fizice sau juridice.

Începând cu primăvara anului, 2024 organizaţia criminală Şor, la acţiunile de contracararea a autorităţilor a pus în aplicare un alt mecanism de finanţare a acestor crime. Astfel, pe întreg teritoriul ţării a fost creată o schemă ce asigură deschiderea pentru cetăţeni a conturilor bancare peste hotarele Republicii Moldova, mai exact în Rusia la PSB bank, iar banii au fost utilizaţi pentru fraudarea scrutinului:

" În spatele fiecărui dosar sunt proceduri penale complexe, de regulă toate acţiunile procurorurilor şi ofiţerilor de poliţie sunt contestate, însă, fără argumnete plaubizile, acţiunile fiind făcute cu scopul cde a împiedica organele de urmărire penală să avanseze investigaţiile realizate... Probele vorbesc de o coordonare înaltă a procedurilor de corupere electorală."  A mai declarat Munteanu, care a subliniat că în această perioadă, oamenii legii au efectuat peste 800 de percheziţii, au reţinut mai mult de 28 de persoane şi ridicat peste 50 de milioane de lei. 

Făcând referire la lista care circulă în spaţiul public în care sunt incluse datele personale ale persoanelor  care ar fi luat bani pentru a-şi vinde votul, procurorul general a anunţat că deocamdată nu poate fi confirmată autenticitatea acesteia întrucât trebuie verificată, iar persoana care a făcut-o publică va fi pedepsită conform legii.

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo