VIDEO PSRM a protestat la CEC împotriva reducerii secțiilor de vot pentru cetățenii din stânga Nistrului: "Cerem vot egal pentru toți moldovenii"

19 august 2025, 14:47
Embed:

PSRM a organizat, marţi, 19 august, un protest în faţa sediului Comisiei Electorale Centrale (CEC) împotriva "acțiunilor discriminatorii" ale Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS),pe care îl acuză că limitează dreptul la vot al cetățenilor din stânga Nistrului prin deschiderea a doar 10 secții de votare la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Liderul PSRM, Igor Dodon, a subliniat că fiecare cetățean al Republicii Moldova, indiferent de locul în care se află, are drepturi egale garantate de Constituție.

"Actuala guvernare încearcă să ne priveze de acest drept – ceea ce se numește uzurparea puterii de stat", a declarat Dodon, adresând un apel către cetăţenii din stânga Nistrului:

"Suntem o singură țară – atât malul stâng, cât și malul drept al Nistrului. Avem un viitor comun și nu putem supraviețui unii fără alții. Vă îndemnăm, în pofida opiniei actualei guvernări, să participați activ la alegerile din acest an. Este în joc soarta întregii Republici Moldova. Odată ce patrioții vor veni la putere, vom face tot posibilul să reunim țara, așa cum își dorește poporul, pe ambele maluri ale Nistrului."

Grigore Novac, deputat PSRM, a amintit că în 2020 au fost deschise 42 de secții de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului, în 2021 – 41, în 2024 – 30, iar acum doresc sa deschidă doar 10, ceea ce demonstrează o atitudine discriminatorie a actualei puteri față de cetățenii noștri de pe malul sting al Nistrului:

"PAS a politizat complet CEC, fapt confirmat și de rapoartele OSCE și recomandările Comisiei de la Veneția. Au numit oamenii lor la CEC și la Curtea Constituțională, doar pentru a-și asigura victoria în scrutin. Jos PAS!", a subliniat Novac.

Alla Darovannaia, deputat PSRM, originară din stânga Nistrului, a menționat că locuitorii regiunii au trecut prin greutăți enorme în ultimii ani:

"Au stat iarna fără gaz și căldură, au îndurat foame, iar acum guvernarea PAS le îngrădește și dreptul de vot. Nu vom tolera discriminarea. În toamnă vom scăpa de această guvernare nestimată."

Precizăm că vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat că numărul propus de 10 secții de votare corespunde numărului alegătorilor care s-au prezentat la urne la ultimele trei scrutine organizate de autoritățile constituționale

Decizia a fost, însă, criticată şi de Misiunea de Observare a alegerilor a Uniunii Juriștilor din Moldova, care a afirmat că dreptul de vot este fundamental și trebuie garantat în mod egal tuturor cetățenilor.

Potrivit acestora, secțiile de vot pentru locuitorii din stânga Nistrului sunt amplasate pe teritorii aflate sub controlul autorităților constituționale și nu prezintă un risc pentru securitate.

Abonează-te la canaluil nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo