VIDEO PSRM protestează la ANRE împotriva majorării tarifelor la gaze

29 noiembrie 2024, 10:02
Embed:

Reprezentanţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) au organizat azi, 29 noiembrie, un protest în faţa sediului Agenţiei Naţionale pentru Reglemntare în Energetică (ANRE) împotriva majorării tarifelor la gazele naturale. Deputaţii socialişti, dar şi simpatizanţi ai partidului au solicitat demisia conducerii ANRE, precizând că ar fi o instituţie subordonată politic actualei guvernări. De asemenea, aceştia au acuzat autorităţile de iresponsabilitate şi susţin că Guvernul trebuia să procure gaze naturale în vară, atunci când preţul era considerabil mai mic. 

" Noi nu avem interese politice aici. Noi iarna asta o să plătim toţi aceleaşi tarife, indiferent de culoarea politică, roşi, galbeni, verzi, albaştri, noi, toţi cetăţenii Republicii Moldova avem de suferit în următoarele luni din cauza incompetenţei acestei guvernări. Noi am anuţat de dimineaţă şi vreau să cred că socialiştii şi cu suportul colegilor noştri comunişti în Parlamentiniţiem moţiune de cenzură împotriva Guvernului Recean. Împreună avem 26 mandate în Parlament, suficiente pentru o astfel de moţiune, sperăm că şi alţi deputaţi, poate şi unii dina actuala majoritate vor înţelege că acest Guvern a minţi populaţia Republicii Moldova pe parcursul acestui an ", a declarat preşedintele PSRM, Igor Dodon.

De asemenea, liderul socialiştilor acuză guvernarea de "incompetenţă şi trădare"

" În vară noi nu am cumpărat gaz pentru iarnă şi de ce trei ani în urmă când gazul era scump iarna, dar vara ieftin, Spînu a cumpărat pe un an înainte gaz şi noi a plătit tarife înalte practic un an jumătate, doi, asta incompetenţă şi trădare", a mai afirmat Dodon.

Precizăm că, în timp ce Moldovagaz a solicitat o majorare a tarifului la gazele naturale cu peste 4 lei, ANRE propune o mărire a preţului pentru consumatorii casnici cu 3 lei. Un proiect de decizie în acest sens a fost publicat pe site-ul Agenției și urmează să fie aprobat în cadrul şedinţei ANRE de azi, 29 noiembrie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo