
Vizita premierului Dorin Recean de azi în raionul Orhei a fost marcată de proteste și incidente neașteptate. Mai mulți cetățeni s-au adunat cu mături în fața Consiliului Raional Orhei, unde premierul urma să se întâlnească cu autoritățile locale. Oamenii au scandat "jos Recean", "Recean, afară din Orhei" și "Recean, fă-ți valiza", cerând demisia acestuia.
Tensiunile au escaladat după un incident în care pompierii au fost nevoiți să spargă uşa sălii Consiliului Raional pentru a permite organizarea întâlnirii dintre premier și autoritățile locale.
NEWTV.MD a solicitat reacția IGSU referitor la cele întâmplate, dar deocamdată nu a primit nici un răspuns
Conform agendei anunțate de Guvern, premierul Dorin Recean urmează să aibă întâlniri cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate, pentru a discuta despre proiectele realizate și în curs de implementare în raionul Orhei, dar și pentru a analiza problemele cu care se confruntă localitatea. De asemenea, Recean a planificat vizite la două afaceri locale și întâlniri cu membri ai Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM),inclusiv cu proprietarii de restaurante și pensiuni.
Pe lângă întâlnirile cu autoritățile, premierul urma să inspecteze și lucrările de aprovizionare cu apă în comuna Pelivan, dar și repararea drumului G68, porțiunea Susleni-Viscăuți.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ