VIDEO România: Ninge puternic la munte. Transfăgărășanul, acoperit de zăpadă

30 septembrie 2025, 14:00
Embed:

Iarna pare să-și fi făcut apariția mai devreme în România, iar meteorologii semnalează că stratul de zăpadă în unele zone montane este deja consistent. Marți dimineață, la stația Ceahlău, s-au înregistrat 10 centimetri de zăpadă, cel mai mare din țară, urmat de Călimani – 6 cm și Bâlea Lac – 4 cm. Temperaturile au scăzut sub zero grade în majoritatea zonelor montane, cel mai frig fiind la Bâlea Lac, cu aproape minus 3°C.

Poliția avertizează că cei care circulă pe Transfăgărășan trebuie să fie echipați corespunzător pentru iarnă. Șoseaua este acoperită cu zăpadă, iar urcarea se poate face doar cu anvelope de iarnă. Drumarii intervin deja cu utilaje și sare, dar recomandă șoferilor să evite zona dacă nu au mașinile echipate corespunzător. Reprezentanții DRDP Brașov precizează că în prezent nu este necesară închiderea circulației, însă această măsură va fi luată dacă condițiile meteo se înrăutățesc, scrie Spot Media.

Transalpina, temporar închisă

Din cauza viscolului și gheții, Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, a fost închisă temporar, redeschiderea fiind așteptată miercuri dimineață.

Pe Transfăgărășan, circulația rămâne deschisă, însă se desfășoară în condiții de iarnă, cu temperaturi negative la Bâlea Lac.

Șoferii sunt sfătuiți să verifice starea drumurilor înainte de plecare și să folosească echipamente de iarnă pentru siguranță.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo