VIDEO " Scuzele" lui Nantoi, după afirmaţiile scandaloase despre femeile din Moldova

27 iunie 2024, 13:09
deb31382-6682-4c37-8e09-c415286cd2d7

Deputatul PAS, Oazu Nantoi, „a prezentat scuze” de la tribuna centrală a Parlamentului. El a precizat că „poate să le prezinte în fața cetățenilor care nu au citit integral declarația sa și au înțeles ceva tendențios”. În cele mai mult de 10 minute, cât a vorbit sub pretextul că ar urma să prezinte scuze, el le-a reproșat deputaților BCS că nu au votat declarația de condamnare a genocidului comis de Rusia în Ucraina și le-a propus un test la poligraf, pentru a demonstra că nu sunt plătiți pentru a promova interesele Federației Ruse, scrie zvon.md

 

Discursul deputatului PAS a fost rostit după ce deputatul BCS Grigore Novac i-a solicitat președintelui Parlamentului, Igor Grosu, interzicerea participării lui Nantoi la cinci ședințe plenare, pentru ofensele aduse femeilor și reprezentanților Ansamblului „Joc”. Vicepreședintelui Parlamentului, colega de fracțiune a lui Nantoi, Doina Gherman, a propus să-i fie oferit cuvântul celui vizat, pentru a face clarificări asupra discursului din 14 iunie.

„Eu admit că, în Parlamentul nostru, sunt adepții sinceri, neremunerați, ai fascismului rusesc - să-i lăsăm în pace, dar eu propun să începeți cu mine, eu propun să trecem testul la poligraf, benevol, toți, ca să clarificăm: cine este adept sincer al fascismului, neremunera, dar cine, contra plată, sub bagheta de la Krelmlin, atacă statalitatea Republicii Moldova”, a spus Nantoi. 

După ce deputatul PAS le-a recomandat reprezentanților BCS și citirea operei lui Soljenițin, și vizitarea orașelor din Ucraina, distruse de bombardamentele Rusiei, reprezentantul BCS, Grigore Novac, i-a reproșat că nu are curaj să prezinte scuze.

„Domnule Nantoi, să știți că a-ți cere scuze e ceva omenesc, mai ales de la niște femei. Și este și bărbătește, dacă doriți, nu este nimic înjositor, dar, după cum ați demonstrat, nu aveți nimic nici bărbătește, nici omenește. Sunteți total deplasat și un nesimțit”, a spus Novac.

În Parlament au fost expuse și două pancarte cu referire la discursul scandalos al deputatului PAS, Oazu Nantoi, care a fost denunțat la Consiliul pentru Egalitate. Pe ele scrie „Nantoi, rușinea națională” și „Cerem stimă față de femei”.

 

În data de 14 iunie, Nantoi a rostit, de la tribuna centrală a Parlamentului, un discurs în limba rusă. El a declarat, între altele, că „moldovencele îi vor deservi pe soldații ruși pe post de prostituate”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo