VIDEO Stamate ”deschide parantezele” despre scandaloasa lege a amnistiei

09 aprilie 2025, 07:43
Embed:

Deputatul PAS Olesea Stamate a venit cu explicații ample despre scandaloasa Lege a amnistiei. Stamate a publicat pe 8 aprilie un mesaj video cu privire la amendamente pe care le-a introdus.

„Ceea ce ridică semne de întrebare nu este nici legea, nici modificările, ci aplicarea acesteia de către Administrația Penitenciarelor și instanțele de judecată. Urmează să fie verificat foarte minuțios cum au fost evaluați deținuții din perspectiva caracteristicii pozitive acordate de unor deținuți cu profil problematic. Și repet: acțiunile instanțelor de judecată ridică mari semne de întrebare. În timp ce majoritatea deținuților au fost refuzați în aplicarea amnistiei, unor destul de problematici li s-a acceptat și nici măcar nu au fost eliberați în baza Legii amnistiei, ci în baza prevederilor Codului Penal (...)

Nu în ultimul rând vreau să menționez că Serviciul de Informații și Securitate are o direcție care este specializată în monitorizarea grupărilor criminale organizate și au în sarcină să monitorizeze grupurile criminale din cadrul penitenciarelor. Și acum întrebarea mea este către ei: dacă au știut, de ce au tăcut? Sau dacă nu au tăcut pe cine au informat? Și ce au făcut cei care au fost informați?”, a spus ea.

Stamate susține că încă în 2023 a convocat o ședință la Parlament cu conducerea Procuraturii Generale, Serviciului de Informații și Securitate și Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) pentru a discuta subiectul amnistiei, vizând persoanele condamnate pe viață.

După ședință, ANP i-a prezentat o informații ample despre deținuții de la penitenciarul nr. 17 din Rezina, iar ea a transmis datele procurorului general și șefului SIS, cu solicitarea să se expună și prin prisma informațiilor pe care le dețin ei, iar dacă vor considera necesar se va intervină cu modificări legislative.

Potrivit lui Stamate, șefii Procuraturii Generale și SIS nu i-au mai expediat răspunsuri prin e-mail, dar în discuții telefonice ulterioare i-ar fi comunicat că nici aceștia nu vedeau necesitatea modificării legii.

”Vreau pe această cale să mă adresez și presei. Din păcate, foarte mulți dintre voi, fie au fost induși în eroare, fie că ați făcut-o intenționat sau neintenționat, dar ați promovat informații falsă. Iar această informație mi-a lezat onoarea și demnitatea mea și a tatălui meu. Astfel, vă rog respectuos să utilizați acest video sau capturi din acest video pentru a dezminți informați prezentată anterior. Acest îndemn se referă și la Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Olesea Stamate a fost exclusă din PAS în contextul recentelor eliberări din penitenciar ale interlopilor condamnați la detenție pe viață și care în urma unei legi a amnistiei, promovată acum trei ani de PAS și promulgată de Maia Sandu, au reușit să obțină o pedeapsă mai blândă, iar ulterior eliberarea condiționată.

Printr-un comunicat, PAS a declarat că, deși a susținut Legea Amnistiei, aceasta a fost „modificată manipulativ”, iar ulterior a produs un efect grav. Partidul de la guvernare a declarat că a votat legea, inclusiv câteva amendamente semnate exclusiv de Olesea Stamate, „din cauza unui abuz de încredere”. În replică, Olesea Stamate a declarat că a acționat legal și corect, iar toate deciziile luate de PAS sunt motivate politic și fac parte dintr-un „atac informațional dur”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo