Actorul Emilian Creţu a comentat intenţia autorităţilor de a oferi îndemnizaţii de sute de euro copiilor ambasadorilor, proiect care, între timp, a fost pus pe pauză. Artistul afirmă că iniţiativa este " strigătoate la cer pentru toţi copiii Republicii Moldova" şi o cataloghează drept "prostească". De asemenea, Creţu a afirmat că nu vrea să fie interpretat drept " vocea Kremlinului ", doar pentru că şi-a expus părerea.
" Bine că s-a anulat acea idee "genială" a domului Popşoi, unde copiii ambasadorilor trebuiau să primească lunar câte 700 de euro până la 23 de ani. Slava Domnului, anulată să fie pentru totdeauna. Aceste idei "geniale" sunt strigătoare la cer pentru toţi copiii din Republica Moldova. Mai ales pentru copiii care, pur şi simplu, au fost luaţi de părinţi şi li s-a spus: " Hai, în altă ţară pentru un viitor mai bun! " Eu sunt de părere că fiecare om, care îşi asumă o profesie sau o plecare, îşi asumă şi riscurile acelei meserii. Toţi copiii merită. Ştim foarte bine ce se întâmplă în şcolile, grădiniţele şi satele Republicii Moldova" a afirmat Emilian Creţu.
De asemenea, actorul a menţionat că nu vrea să fie interpretat greşit pentru faptul că şi-a expus părerea:
" Nu vreau să fiu interpretat drept vocea Kremlinului, Doamne fereşte. Cel mai grav este că acum, dacă încerci să dai peste nas unor politicieni care greşesc faţă de poporul care i-a ales, imediat, îţi pune cumva ştampila că gata, tu eşti vocea Kremlinului. Eu, încă odată zic, toată viaţa am susţinut parcursul european şi îl voi susţine, dar în cazul în care guvernarea o să greşească faţă de mine că i-am ales, faţă de popor, nu am cum să nu mă expun" a mai precizat acesta.
Aboneză-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ