
Mai mulți lideri europeni s-au reunit, duminică, la un summit al apărării găzduit de premierul Keir Starmer la Londra, care a căpătat o importanță și mai mare în urma disputei diplomatice publice dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, din Biroul Oval, scrie Digi24.ro.
În deschiderea summitului, premierul britanic Keir Starmer – flancat de francezul Macron și de ucraineanul Zelenski – a subliniat primirea călduroasă de sâmbătă pentru președintele ucrainean, când acesta a sosit la Downing Street. "Suntem cu toții cu voi, cu Ucraina, atât timp cât este nevoie", a spus el.
Dar premierul britanic a avertizat că "acesta este un moment o dată la o generație pentru securitatea Europei", pentru că "obținerea unui rezultat bun pentru Ucraina nu este doar o chestiune de bine sau de rău; este vital pentru securitatea fiecărei națiuni de aici și pentru multe altele."
Faptul că liderii celor trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, nu au fost invitate să participe personal la summitul de la Londra, a stârnit o mică controversă în regiune. Keir Starmer şi-a prezentat scuze.
Premierul italian Giorgia Meloni a declarat duminica aceasta că este "foarte important să se evite" ca Occidentul "să se divizeze", la sosirea ei la Downing Street pentru discuţii cu omologul său britanic, Keir Starmer, înainte de un summit al aliaţilor Kievului care are loc la Londra.
"Cred că este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze", a insistat Giorgia Meloni, după altercaţia de vineri dintre preşedintele american Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval de la Casa Albă.
Premierul polonez Donald Tusk a recunoscut duminică că relaţiile dintre aliaţii europeni şi Statele Unite trec printr-un moment "complicat" şi a spus că poziţia Washingtonului cu privire la Ucraina „nu este la fel de clară” precum cea a Poloniei, informează EFE preluată de Agerpres.
Printre cei invitați la summit se numără liderii Ucrainei, Franței, Germaniei, Danemarcei, Italiei și Turciei. În urma întâlnirii lui Starmer cu Trump, liderii Olandei, Norvegiei, Poloniei, Spaniei, Finlandei, Suediei, Cehiei și României au fost adăugați pe lista invitaților. Este de așteptat să se alăture și șeful NATO, Mark Rutte, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Antonio Costa, președintele Consiliului European. De asemenea, premierul canadian Justin Trudeau va fi duminică la Londra pentru a participa la summitul găzduit de Regatul Unit. "Prim-ministrul va folosi summitul pentru a promova acțiunile europene privind Ucraina – semnalând sprijinul nostru colectiv neclintit pentru asigurarea unei păci juste și durabile și a unui acord de durată, care să asigure viitoarea suveranitate și securitate a Ucrainei", a transmis biroul lui Keir Starmer.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ