Autorităţile anunţă că " Trenul Durerii", în memoria victimelor deportărilor staliniste, a început să fie instalat în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi va putea fi vizitat începând cu ziua de sâmbătă, 6 iulie. De asemenea, aici va fi lansată şi o expoziție cu obiecte, poze și istorii din viața familiilor deportate, iar în Cartea Memoriei, vizitatorii vor putea găsi numele rudelor deportate.
" În această săptămână, se împlinesc 75 de ani de la cea de-a doua și cea mai de amploare operațiune de deportări, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Evenimentul va fi marcat la Chișinău, sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 8.00, prin acțiuni de comemorare - depuneri de flori și un minut de reculegere pe Aleea Gării, cu participarea conducerii țării.
Ulterior, la ora 9.00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi lansată expoziția „Trenul Durerii”, aflată la cea de-a doua ediție.
Persoanele care vor vizita expoziția din centrul capitalei vor fi însoțite de istorici și ghizi. Datorită elementelor de realitate virtuală, expoziția va putea fi văzută din orice colț al Republicii Moldova, dar și din afara țării, prin scanarea unui QR-cod " anunţă Guvernul.
Deportarea în masă din 6-9 iulie 1949 este cea mai amplă deportare de pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, în urma căreia au avut de suferit 36 mii de oameni sau peste 11 mii de familii. Casele, pământurile și bunurile țăranilor deportați au fost transmise colhozurilor, iar o parte au fost furate și vândute. Pentru desfășurarea operațiunii au fost mobilizate 3.071 de camioane și 1.736 de vagoane.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ