Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un nou sprijin financiar în valoare de 60 de milioane de euro, pentru depăşirea crizei energetice. Anunţul a fost făcut de către Marta Kos, comisarul european pentru Extindere, în cadrul unei conferinţe susţinute la Chişinău, marţi, 4 februarie. Potrivit informaţiilor, banii vor acoperi întregul sezon de încălzire pentru locuitorii din regiunea transnistreană.
„Al doilea pachet, de 60 de milioane de euro, care va fi legat de anumite condiționalități, legate de drepturile omului și de ceea ce va face malul stâng pentru a contribui și a se asigura că drepturile omului sunt respectate. Pentru malul drept, în acest an vorbim despre 250 de milioane de euro, cu următoarele faze extinse în următorii trei ani. Una dintre cele mai importante părți ale acestui pachet este că va face rezilient și independent sistemul energetic al Republicii Moldova.
Prin acești bani vă vom ajuta să compensați facturile mari la energie pe malul drept. Vom crea un fond pentru familii cele mai vulnerabile, pentru școli și spitale. Acest lucru va reprezenta un ajutor de 20 de milioane de euro. După care vom crea un fond pentru afaceri de 50 de milioane”, a declarat Marta Kos.
Amintim că anterior, pentru depăşirea crizei energetice, UE a oferit Republicii Moldova un alt ajutor în valore de 30 de milioane de euro. Astfel, 20 de milioane de euro au fost direcţionate pentru achiziţionare de gaze destinate locuitorilor din stânga Nistrului, iar cu celelalate zece milioane de euro, autorităţile de la Chişinău au anunţat că vor procura energie electrică pentru cetăţenii de pe malul drept.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ